SISTEMUL
NAȚIONAL DE ALERTĂ TERORISTĂ
Instituirea Sistemului național de alertă teroristă, ca mijloc adecvat de prevenire, descurajare și combatere a acțiunilor de pregătire și desfășurare a unor eventuale atentate pe teritoriul României, a fost aprobată de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, în cadrul ședinței din 15 aprilie 2004.
Această măsură propusă de Serviciul Român de Informații conduce la consacrarea ca obligații legale a responsabilităților SRI și ale celorlalte instituții cu atribuții în domeniul prevenirii și combaterii terorismului.
| CRITIC - Informațiile disponibile și evenimentele recente evidențiază că există un risc iminent de producere a unor atentate. | |
| RIDICAT - Informațiile disponibile și evenimentele recente evidențiază că există un risc semnificativ de producere a unor atentate teroriste și se estimează că un atentat este probabil. | |
| MODERAT - Informațiile disponibile și evenimentele recente evidențiază că există risc general de producere a unor atentate teroriste și se estimează că un atentat este posibil. | |
| PRECAUT - Informațiile disponibile și evenimentele recente estimează existența unui risc scăzut de producere a unui atentat terorist. | |
| SCĂZUT - Informațiile disponibile și evenimentele recente estimează că un atentat este puțin probabil. |












